Zlatan Ibrahimovic a declarat că acesta va fi ultimul său sezon la PSG, iar presa din Franța oferă astăzi posibila destinație a suedezului. Conform FootMercato, atacantul de 34 de ani se îndreaptă spre Premier League, iar Manchester United și Chelsea sunt favorite pentru semnătura sa.
Sursa citată notează că Chelsea i-a pus pe masă un contract pe două sezoane, în valoare de 24 de milioane de euro (12 mil euro pe sezon). Chelsea se va despărți foarte probabil în vară de titularul Diego Costa, care nu s-a mai ridicat în acest an la nivelul prestațiilor din primul său sezon pe Stamford Brigde, iar Ibrahimovic e văzut drept înlocuitorul perfect, chiar dacă are deja 34 de ani.
PSG tocmai a eliminat-o pe Chelsea din optimile Champions League, după o dublă victorie cu 2-1, Zlatan Ibrahimovic fiind pe lista marcatorilor în ambele confruntări.
Ibrahimovic a refuzat deja oferte din Major League Soccer și din China și își dorește să își continue cariera la cel mai înalt nivel al fotbalului european.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER